„Dacă un copil trăieşte în critică, va învăţa să condamne pe alţii”
„Dacă un copil trăieşte în ură, vă învăţa să lupte împotriva celorlalţi”
„Dacă un copil trăieşte în ridicol, va învăţa să fie timid.”
„Dacă un copil trăieşte în ruşine, va învăţa să se simtă vinovat”
„Dacă un copli trăieşte în toleranţă, va învăţa să fie îngaduitor”
Văzând dorinţa de a învăţa a unui grup de copii rromi , care frecventează sala de internet a Filialei „Cosânzeana” din cadrul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, s-a stabilit – în colaborare cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” şi centrul judeţean al Asociaţiei Partida Romilor Pro-Europa Bacău prin reprezentantul său domnul vicepreşedinte Călin Trandafir, ca, începând cu data de 01.03.2011, în cadrul programului „After school” un grup de 13 elevi rromi din clasele I-IV de la Şcolile Generale nr.1 şi „George Călinescu” din Oneşti să-şi facă temele în cadrul Filialei „Cosânzeana” sub îndrumarea doamnei Doina Dumitriu , sponsorizaţi fiind şi de Asociaţia de Tineret ONESTIN cu câte un sandvici pe zi de copil.
Este foarte greu, jumătate din ei neştiind măcar să scrie şi să citească (chiar dacă sunt în clasa a IV-a), dar cu bunăvoinţă şi răbdare sperăm să realizăm ceva frumos.
„Dacă un copil este tratat ca prieten, va învăţa să găsească dragostea în lume”
“Dacă un copil este protejat, va învăţa încrederea în sine însuşi”
„Dacă un copil este tratat corect, va învăţa ce este dreptatea”
„Dacă un copil este lăudat, va învăţa să aprecieze”
„Dacă un copil este încurajat, va învăţa ce este încrederea”



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu